Specie larg raspandita pe intreg pamantul, in zone de munte sau aride, Pinul, familia Pinaceae, cuprinde peste 80 de specii raspandite de regula in emisfera nordica. Foarte raspandit si apreciat in bonsai. Rezistent la soare puternic, ger, vant, ariditate. Ramurile tinere sunt elestice si permit modelari extreme.
Nerecomandat incepatorilor.

Pozitionare:
Soare din plin. Exclusiv la exterior. Protejati radacinile de ingheturi.

Udare:
Udati si lasati pamantul aproape de uscare intre udari.

Umiditate:
Nu este o specie pretentioasa la umiditate. Pulverizarile de seara sunt suficiente.

Fertilizare:
In perioada de crestere (aprilie-octombrie) o data la doua saptamani. In perioada de stagnare nu fertiliza.

Sol:
Are nevoie de un mixt preponderent anorganic: 80% – piatra vulcanica si argile arse, si doar 20% organic – scoarta de pin, turba. Rezultate foarte bune insa se obtin in mixturi total anorganice.
Oricare ar fi varianta aleasa drenajul trebuie sa fie foarte bun.

Replantare:
O data la 2-3 ani, primavara sau la inceputul toamnei.
Schimbarea substratului se face cu grija, pastrand o parte din pamantul din jurul radacinilor. E foarte sensibil la dezgolirea totala a radacinilor. Nu spalati niciodata radacinile de pamant. Dezvolda o cultura specifica de ciuperci cu care traiesc in simbioza si odata eliminate aceste microculturi benefice, sansele de supravietuire a plantei scad dramatic.

Tundere:
Cand reduceti o ramura lasati cel putin cateva ace. Ramuri noi se nasc doar din ramificarea foliajului. Pinul are una sau doua cresteri pe an sub forma unor lumanari. Acestea se ruduc in primavara.